Preferate vechi si noi

18.4.24

Pe cat imi place sa incerc produse noi care imi atrag atentia, pe atat de mult imi place sa ma bucur de produsele pe care le am si care stiu ca mi se potrivesc. Azi e o combinatie de nou si vechi, toate sunt produse pe care imi face placere sa le folosesc si care ma fac sa zambesc atunci cand intind mana dupa ele. 

Beso Beach este un brand pe care l-am descoperit la Niche Parfumerie si au avut 2 lansari la inceputul anului. Beso Dorado mi-a placut de la prima mirosire, e o creatie a lui Dominique Ropion (imi plac multe parfumuri create de el) - e un parfum lemnos, misterios, condimentat si proaspat. Are ceva din vibeul dat de Rouge Baccarat 540, dar este mai aromatic si poate fi purtat si de o femeie si de un barbat.

Am cateva produse de la Charlotte Tilbury care imi plac si pe care le folosesc, in decembrie am primit cadou o varianta mini de Collagen Lip Bath in nuanta Refresh Rose. Este un gloss roz transparent cu un aplicator sub forma de inima care mareste buzele. Are o formula bazata pe extract de vlastari de mustar, colagen marin, ulei de cocos si extract de menta si imi place - efectul de piscare e decent, nimic exagerat (cel putin pentru mine care sunt obisnuita cu astfel de produse) si nu are un efect spectaculos in comparatie cu alte produse de acest gen, insa arata bine pe buze si reflecta lumina foarte frumos.

Produsele de buze de la Pat McGrath imi plac mult si am 3 rujuri cu finish diferit (satinat, mat si metalic) si cateva glossuri si un balsam in variante mini. Nu am incercat alte produse de la brand, insa ma tenteaza un blush.

Gama Centella de la Skin1004 este printre favoritele mele pentru ingrijirea tenului si am luat travel kitul asta pentru ca am vrut sa incerc si produsele de curatare pe care nu le stiam. Imi plac la fel ca si restul produselor in gama. Daca ar fi sa aleg doar doua ar fi tonerul si ampoule. As vrea sa incerc si cateva produse dim gama Centella Probio-Cica pe viitor.

Si daca tot am zis de produse de curatare m-am reintors la Omega+ Complex Cleansing Balm, balsamul demachiant de la Paula's Choice pe care ochii mei sensibili il tolereaza cel mai bine. Nu e tocmai ieftin si nici nu are un gramaj foarte mare, dar in perioadele cand ochii mei sunt obositi si reactioneaza la orice e singurul care nu ma deranjeaza.

Voua ce produse v-au placut in ultima perioada?

Read More

De incercat de la Paula's Choice

16.4.24

Produsele de la Paula's Choice raman in topul preferintelor mele, sunt cateva produse pe care le folosesc de ani de zile si la care ma reintorc mereu pentru ca sunt ceea ce caut, dar sunt si produse mult mai noi, lansate in ultima perioada, care m-au convins si care imi plac mult. Asa ca azi vreau sa va povestesc despre 2 produse lansate de curand si o preferinta mai veche, toate extrem de potrivite pentru perioada asta calda.

Gama Calm a fost relansata anul trecut si am incercat toate produsele, v-am si povestit despre ele, iar la inceputul acestei luni gama s-a intregit cu un produs cu protectie solara pe care de-abia l-am asteptat pentru ca este vorba de un SPF cu filtre minerale, cele pe care eu le folosesc cel mai des si pe care ochii mei sensibili le tolereaza fara probleme. 

Noul produs se numeste Barrier Protect Mineral Sunscreen Broad Spectrum SPF 30 si este un produs care ofera si ingrijire pentru ca in formula sunt ingrediente calmante precum alantoina si centella asiatica, asa ca nu doar reduce si calmeaza tenul sensibil, dar protejeaza si intareste microbiomul si bariera naturala a pielii. Produsul meu preferat cu SPF este cel din gama Defense tot de la Paula's Choice, un alt SPF mineral pe care tenul si ochii mei il tolereaza excelent, in plus imi place la nebunie aspectul luminos pe care il lasa, asa ca produsul asta a avut un concurent de top si a trecut testele.

Are textura unei lotiuni lejere, nu este foarte lichid, dar nici gros, se intinde usor si nu lasa cast alb pe ten (daca e sa il compar cu Defense trebuie sa-l masez putin mai mult, dar nu exagerat), iar ochii mei il tolereaza foarte bine. Aspectul pe ten este unul satinat, usor radios (asemanator cu cel de la Defense) si imi place cum arata si purtat singur, dar si cum se comporta sub produsele de machiaj.

Daca va place Defense SPF o sa va placa si produsul asta, mai ales daca aveti ten sensibil si cautati ceva care sa si calmeze si sa ajute si pe partea de intarire a barierei naturale. Mi se pare un produs potrivit pentru ten normal si uscat, insa cred ca si un ten mixt care doreste luminozitate se poate bucura de el. In cazul unui ten gras probabil as cauta o formula matifianta, nu ceva atat de luminos.

C15 Super Booster este unul dintre produsele pe care le folosesc de ani de zile, iar upgrade-ul de la inceputul acestui an mi-a placut mult: pH-ul este mai putin acid, astfel incat formula este mai usor de tolerat si mai stabila, textura este mai lichida si deloc uleioasa si se poate combina mult mai usor cu alte produse (eu prefer sa aplic direct pe ten produsul asta), au imbunatatit niste lucruri si la ambalaj, iar rezultatele promit sa fie si mai bune, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.

Faptul ca au adaugat peptide si ergothioneine in formula mi se pare o miscare foarte bine gandita, stiti cat imi plac peptidele, dar si cat spun mereu ca, cu cat e mai complexa o formula si are ingredinte care potenteaza actiunea celorlalte, cu atat mai bine. Imi place mult formula noua si poate fi tolerata mult mai bine si de tenul sensibil care poate in trecut n-a reactionat tocmai bine la acidul ascorbic.

Noul produs este un lichid invizibil care in timp va incepe sa oxideze usor si va deveni galbui (cum se intampla cu toate produsele cu acid ascorbic pur), asa ca eu va recomand sa folositi produsul in 3 luni de la deschidere si sa va bucurati de tot ce are de oferit pentru ca este un produs care livreaza ce promite.

Cele 2 produse cu 5% vitamina C care au fost lansate la sfarsitul lui 2022 mi-au placut la nebunie si am inceput din nou sa folosesc crema hidratanta in ultimele saptamani. Formula contine 2 derivati de vitamina C, squalane, hexapeptide-5 si acid poluglutamic si mi se pare in continuare o formula excelenta, printre cele mai bune scoase de Paula's Choice.

In articolul de aici v-am povestit mai multe atat despre crema asta hidratanta, cat si despre cea de ochi (care este crema mea preferata de ochi de la Paula's Choice si la care sigur o sa ma reintorc dupa ce termin ce folosesc acum), dar si despre vitamina C. Daca sunteti in cautarea unei creme complexe si vreti sa folositi produse cu vitamina C, dar nu vreti neaparat acid ascorbic, merita sa ii dati o sansa, mai ales ca vine si in varianta mini.

Ati incercat vreunul dintre produse? Voi ce preferate aveti de la Paula's Choice?

Read More

7 intr-o saptamana #441

14.4.24

A mai trecut o saptamana ... as zice de primavara, dar adevarul e ca in Bucuresti a fost vreme de vara si peste 25 de grade aproape zilnic. Nu pot sa zic ca nu mi-au placut zilele cu soare si faptul ca natura e un adevarat spectacol, dar daca acum e atat de cald cum o sa fie la vara? Si a fost foarte cald, in unele zile am vazut oameni pe strada in tricouri si pantaloni scurti ...

Zilele mele s-au impartit intre catei si munca, cu mici momente in care am avut de rezolvat niste lucruri care nu mai puteau fi amanate. Tasha nu si-a revenit cu laba, are mai bine de o luna de cand schioapata si la momentul asta ne gandim ca o face de frica pentru ca fizic ar fi trebuit sa fie ok. Era tot ce lipsea langa toate celelalte provocari pe care le avem zilnic cu celelalte blanoase care pe zi ce trece isi pierd si mai mult puterea si au nevoie de ajutor.

Mainile mele nu sunt in cea mai buna conditie, de la atata substante cu care curat, de la antibioticul pentru una dintre catele, spalat si dezinfectat mainile de atatea ori pe zi, asa ca incerc sa fiu atenta si sa le ofer un plus de grija, insa uneori e ultimul lucru la care imi sta mintea. Exfoliantul de la Rituals este un pic prea unsuros pentru gusturile mele, simt nevoia sa revin cu un alt produs dupa ce il folosesc si asta nu imi place deloc, in schimb balsamul din noua gama Royal Tea imi place la nebunie.

 

In unele zile reusesc sa fur si momente doar pentru mine, insa in altele ajung la finalul zilei sa ma intreb unde a zburat timpul. E o perioada foarte grea si plina de incercari in fiecare zi, in plus apartamentul de sub mine se renoveaza si e o galagie continua, am avut zile cand mi-a fost extrem de greu sa ma concentrez pe ce am de facut intre bormasini, daramat diverse, trantit si altele de gen. Iar praful ... infernal.

Imi plac mult astea 2 produse de la Pupa: serul anti-poluare cu extract de alge rosii, betaina si eritritol si jeleul de buze din editia limitata Dreamscape. Sunt usor de folosit, fac ceea ce promit si texturile imi plac la nebunie. Am primit zilele trecute un mail de la Pupa ca urmeaza sa primesc cateva noutati si sunt extrem de entuziasmata sa ajunga pentru ca cele de machiaj sunt dintr-o gama care imi place mult, pe cele de unghii le-am vazut deja pe contul de Italia si arata superb, iar cea de-a treia noutate care nu e pe nicaieri e una care m-am gandit in ultimele saptamani ca lipseste din portofoliul lor. Cand am citit mailul si am vazut ce urmeaza am zambit larg.

Tot salatele sunt cele care imi sunt cel mai la indemana la pranz, iar combinatia de sparanghel (tras in tigaie cu ulei de avocado si seminte de susan), rosii cherry si branza de capra e una care imi place mult si de care am de gand sa ma tot bucur pentru ca pretul la sparanghel a scazut, chiar daca tot scump e.

Am primit multe noutati saptamana asta, dar si cadouri de la oameni dragi, mi-am luat si eu cateva produse, desi imi propusesem sa nu o fac. Nu incurajez terapia prin cumparaturi, insa in cazul meu uneori functioneaza si daca ma ajuta sa echilibrez lucrurile nu vad o problema in asta. Ojele de la ILNP imi plac la nebunie si am adunat in ultimele saptamani 3 nuante superbe, dupa aproape un an in care m-am tot uitat la ele si am pastrat distanta. Dar nu imi pare rau.

Sfarsitul de saptamana a fost cu relaxare, cu plimbari scurte, cu admirat cerul asa cum am facut-o toata saptamana, cu miros de flori, cu citit, cu incercat cateva produse noi de care sunt extrem de entuziasmata (in ziua cand nu o sa mai fiu entuziasmata sa incerc si sa povestesc despre ceva nu o sa mai scriu), a fost cu liniste.

Saptamana voastra cum a fost?

Read More

Goldfield & Banks Discovery Sample Collection

11.4.24

Goldfield & Banks este un brand care mi-a atras in primul rand privirea, am vazut sticlele lor de parfum de multe ori pe Instagram si mereu am avut aceeasi senzatie de frumos si de bine, a fost ceva instinctiv si am invatat sa-mi ascult instinctul. Asa ca mi-am dorit sa am discovery kitul de la ei si sa pot sa incerc si voie parfumurile si sa vad cum mi se par. A fost un cadou care m-a facut sa zambesc pentru ca mi-l doream si intentionam sa il iau in curand.

Am avut atata incredere in creatiile lor incat le-am incercat direct pe piele, fara macar sa pulverizez pe un blotter inainte si cand e vorba de parfumuri, in special de nisa, nu prea fac asta pentru ca nu e mereu cea mai buna idee, insa am vrut sa fie o experienta olfactiva si a fost mai mult decat bine.

Este prima casa de parfumuri de lux din Australia si ceea ce face este sa combine esentele native australiene cu expertiza franceza in parfumerie. Mie imi place mult imaginea lor, dar si modul in care reprezinta lucrurile in care cred, asa ca pentru mine calatoria asta in universul lor olfactiv a fost una care mi-a placut mult si mi-a adus zambetul pe buze. O sa va spun pe scurt cum mi s-a parut fiecare parfum incercat.

Wood Infusion - lemnos aromatic, extrem de interesant, imi place cum miroase, insa pe mine se simt doar notele de lemn si as fi vrut sa simt ceva din cremozitatea de care am citit ca spun alte persoane, interesant cum am zis, dar nu are nimic unic

Bohemian Lime - aromatic si citric, extrem de interesant, a fost o reala placere la primele pulverizari si m-a luat prin surprindere, insa dupa ce s-a asezat pe pielea mea am simtit foarte puternic coriandrul si mi s-a parut ca e mult mai potrivit pe un barbat decat pe mine

Sunset Hour - fructat si cald, m-a dus cu gandul la vara si relaxare din prima secunda cand l-am mirosit, pe parcusul zilei am tot simtit bucati din el si ma vad purtandu-l, ma face sa zambesc si imi place, dar nu mi se pare unic incat sa dau atatia bani pe el

Pacific Rock Moss - proaspat si acvatic, incepe cu o aroma incantatoare de lamai, dupa care simti briza marii si ai senzatia ca ai iesit la o plimbare pe o plaja linistita, transmite o stare de bine, mi-a placut mult si e perfect pentru vara

Desert Rosewood - ambra, lemn si vanilie, eram sigura ca o sa imi plac la nebunie, dar nu a fost chiar asa: notele cremoase nu se simt deloc pe mine, simt condimentele si lemnul destul de puternic, insa pe pielea mea se duc usor spre sintetic/ medicinal si asta nu m-a incantat deloc

Southern Bloom - floral si lemnos, un parfum matur care pe pielea mea se simte foarte bine dupa vreo 2 ore de purtare, dar il simt ca un parfum vintage la inceput si nu ma incanta asta in mod deosebit, nu simt deloc notele cremoase din el si cred ca asta l-ar fi facut mult mai placut pentru mine, dar nu pot sa zic ca nu imi place

White Santalwood - lemn si condimente exotice, interesant si sofisticat, dar pe pielea mea e un pic cam sec si, cum mie imi plac parfumurile cremoase, simt ca ii lipseste ceva si il vad mai potrivit pe un barbat decat pe mine

Velvet Splendour - floral ambrat cu note clare de mimoza, ma asteptam la ceva mai aerat dupa note si descriere, dar l-am simtit din prima greoi (cel putin pentru gusturile mele), genul de parfum de acum 30 de ani, care m-a dus cu gandul la o doamna trecuta de o anumita varsta; nu e deloc rau, dar pe mine ma duce direct in anii '90 si nu asta caut la un parfum

Blue Cypress - lemnos acvatic, extrem de interesant si placut, probabil nu pentru mine desi m-as vedea purtandu-l intr-o seara de vara, insa pentru un barbat poate fi o alegere foarte inspirata, m-a dus cu gandul la o varianta mai complexa si mai sofisticata de Acqua di Gio, modul in care se combina notele verzi cu cele acvatice mi-a placut mult

M-a fascinat vreunul atat de tare incat sa nu-mi pot lua mintea de la el? Nu. A fost vreunul care mi-a displacut total? Nu. M-am bucurat sa le incerc pe toate? Clar da. Vreau vreunul full size? Nu cred. 
 
Mi-au placut Sunset Hour si Pacific Rock Moss destul de mult si sigur mi-ar incanta simturile, dar niciunul dintre ele nu mi s-a parut ceva ce n-am mai intalnit si fara de care viata mea ar fi putin mai goala.
 
Ai incercat parfumurile Goldfield & Banks? Ai vreun preferat?
Read More

Cadouri si cateva cumparaturi

9.4.24

Cand am scris luna trecuta postarea cu ce mi-am luat in ultimele saptamani m-am gandit ca o sa treaca mult pana o sa mai fac o postare cu cumparaturi pentru ca nu aveam nimic pe lista de dorinte si nici nu aveam nevoie urgent de vreun produs, dar ... am vazut niste oferte bune si cateva produse care mi-au facut inima sa bata mai tare, am primit si niste cadouri si uite asa am ajuns sa scriu o astfel de postare mult mai repede decat credeam ca se va intampla.

Si o sa incep cu The (Wo)Man-Made Make Up Edit de pe Cult Beauty pe care nu stiu cum am avut norocul sa-l prind. Weekendul ala am fost plecata, nu am stat deloc cu telefonul in mana, nu stiam ca au lansat un edit nou, am intrat pe site duminica seara tarziu sa ma uit la ceva, l-am vazut si in 3 minute deja plasasem si platisem comanda.

V-am aratat toate produsele aici, sunt branduri extrem de misto si pe care chiar voiam sa le incerc, iar pretul mi s-a parut fantastic - a fost 40 de lire, iar transportul gratuit. O parte din produse sunt full size, iar valoarea totala e de vreo 4 ori fata de cat am platit pe el. A fost o super afacere si pot sa incerc niste branduri care chiar ma intereseaza.

Iar cealalta oferta care mi-a furat inima a fost de pe Notino si e vorba de cateva produse de la Bobbi Brown. Au avut reduceri bune, peste care s-a aplicat un cod de 10% reducere suplimentara, iar la cumparaturi de peste 250 lei se primea cadou Bestsellers Skincare Set, nu am stat mult pe ganduri pentru ca am stiu din prima ce vreau.

Am luat o varianta mini a concealerului Skin Full Cover pe care voiam de multa vreme sa-l incerc si nuanta Neutral la Vitamin Enriched Pressed Powder, o pudra care nu are doar rol estetic, ci ofera si ingrijire pielii. Iar in cadou au fost 3 produse - m-am uitat inainte sa comand pe net ce contine setul pentru ca nu era mentionat pe Notino: 2 miniaturi (Vitamin Enriched Face Base si Vitamin Enriched Eye Base) si un produs full size (Extra Lip Tint). Balsamul de buze este in jur de 200 lei, eu am nuanta Bare Nude Sparkle si chiar imi doream Bare Pink, asa ca a fost perfect.

Am primit cadou cateva produse de la Kiko Milano si m-am bucurat mult pentru ca produsele lor imi plac, iar in magazinul din Park Lake care s-a deschis recent nu cred ca sunt editiile limitate aparute deja. Pe langa cele de mai jos care sunt din editia limitata Blue Me (fond de ten, rimel si bronzer - arata si se simt minunat pe piele), am mai primit o paleta pentru fata si doua produse pentru buze pe care mi le doream mult, paletei nu am apucat sa ii fac poza, insa produsele de buze vi le-am aratat deja pe Instagram aici.

Plasturii astia pentru zona fruntii au fost cumparati impulsiv cand am ajuns in Bebe Tei sa caut cu totul altceva. Nu am riduri pe frunte, nu am incercat pana acum alte produse de la Dr. Hedison insa mi s-au parut foarte interesanti si am zis ca merit un pic de rasfat, asa ca i-am luat. Sunt 10 bucati in cutie, au fost in jur de 135 de lei si formula contine acid hialuronic, niacinamide, adenozina, elastina si colagen, i-am folosit de cateva ori si imi plac.

 
Nu mai stiu de unde am comandat cartile astea si nu am mai stat sa caut comanda, insa stiu ca am profitat de o oferta foarte buna si de transport gratuit pe unul dintre siteurile de unde iau mereu carti (cred ca Bookzone), asa ca le-am luat si de-abia astept sa ma bucur de ele. Am citit multe thrillere in ultimul an, mi se par o evadare buna cand viata ma copleseste. Profit de ocazia asta sa va spun ca am actualizat in bara de sus magazinele on-line pe care le recomand si acolo unde am coduri de reducere am mentionat codul si ce ofera.

Am inceput in ultimii 2 ani sa dau iar comenzi pe iHerb in special pentru condimente. Transportul este gratuit la 180 lei si coletul vine acasa cu Fan Courier in circa 10 zile. Daca nu ati plasat niciodata o comanda pe site codul QUV324 va ofera 5% reducere la toate produsele, respectiv 10% reducere la brandurile proprii iHerb. Eu am luat doar condimente de data asta, insa pe site gasiti si produse de ingrijire, de machiaj, dar si suplimente si multe altele.

Mie imi plac mult condimentele de la The Spice Lab, cel pentru guacamole este perfect pentru avodaco si am luat si Garlic Salt sa vad cum e. De la Amish Country am luat Garlic Parmesan care se poate folosi pe orice, nu doar la popcorn si am vrut sa incerc si Pork King Good, un brand pe care l-am vazut recent pe site si mi-a atras atentia.

Condimentele lor nu contin gluten, nu au zahar adaugat, nici MSG si nici maltodextrina, asa ca am luat 4 arome sa vad cum sunt: Dill Pickle, Bacon, White Cheddar si Onion & Sour Cream. Le aveam deja in cos si am asteptat sa primesc un cod suplimentar de reducere, iar cand l-am primit am plasat comanda si le-am luat cu un pret si mai bun.


Setul New Nudes de la Real Techniques a fost o surpriza de la cineva drag si m-am bucurat mult pentru ca imi plac pensulele lor si chiar simteam nevoia sa inlocuiesc cateva dintre cele pe care le am, contine numai pensule pentru fata si e la fix pentru nevoile mele. Nu am apucat inca sa le incerc, dar urmeaza.

 
Iar ultimele produse pe care vreau sa vi le arat sunt 3 oje de pe Beauty in the Bottle si au o poveste: luna trecuta am cumparat pentru prima data o oja de la ILNP, mi-a placut foarte mult si am dat follow contului ILNP pe Instagram. Am vazut colectia Velvet si nuanta Velveteen mi-a furat inima, asa ca am pandit sa apara colectia la noi.

Am pus in cos Velveteen (nuanta din mijloc), dar si Pink Suede si nu m-as fi oprit aici, dar am zis sa fiu rezonabila. Ojele sunt superbe si le-am purtat deja, imi plac mult - se pot folosi si cu magnet. In colet am gasit si o surpriza: oja All My Heart de la by Vanessa Molina, un brand pe care nu il stiu. De-abia astept sa o port si sa vad cum arata pe unghiile mele.

 
Va face ceva cu ochiul? Voi ce produse noi aveti?

Read More